Somnul nu este o stare uniformă, care începe când adormim și rămâne neschimbată până dimineața. De-a lungul nopții, trecem prin mai multe stadii care se succed în cicluri. Durata lor variază, însă un ciclu este adesea estimat la aproximativ 90 de minute, iar într-o noapte obișnuită se pot repeta patru până la șase cicluri.
Arhitectura somnului: Somnul NREM și somnul REM
Fiecare ciclu cuprinde somn NREM, de la stadii ușoare la somn profund, și somn REM, denumit astfel după mișcările rapide ale ochilor sub pleoape (Rapid Eye Movement).
- Somnul profund (NREM): Este asociat cu procese importante de refacere și conservare a organismului.
- Somnul REM: Se remarcă printr-o activitate cerebrală intensă și prin vise adesea mai vii, mai elaborate și mai încărcate emoțional.
Visele apar doar în faza REM?
Visele nu apar exclusiv în REM. Relatări onirice au fost obținute și după treziri din somnul NREM. În medie, cele din REM tind să fie mai bogate în imagini și mai apropiate de o narațiune, în timp ce experiențele din NREM pot fi mai scurte sau mai asemănătoare gândurilor.
Aceste diferențe nu sunt rigide, iar experiența fiecărei persoane poate varia.
Ce spune neuropsihologia despre creierul care visează
Cercetările neuropsihologice, inclusiv cele realizate de Mark Solms, au contribuit la desprinderea visării de ideea că ar depinde de o singură etapă a somnului. Astăzi, ea este privită ca rezultatul activității mai multor rețele cerebrale implicate în:
- Percepție
- Emoție
- Memorie
- Motivație
- Construirea experienței subiective
In timpul somnului REM, regiunile implicate în procesarea vizuală și emoțională pot prezenta o activitate crescută. În schimb, unele zone prefrontale implicate în evaluarea critică, planificare și control logic își modifică activitatea.
Acest profil poate contribui la felul în care acceptăm în vis situații imposibile, schimbări bruște de decor sau personaje care se transformă, fără să le punem la îndoială.
Când experiența subiectivă devine reală
Ți s-a întâmplat să te trezești după un vis atât de intens încât, pentru câteva clipe, să simți că experiența tocmai s-a petrecut? Inima îți poate bate mai repede, o emoție poate continua să fie prezentă, iar imaginile pot părea încă foarte apropiate.
Creierul nu a înregistrat evenimentul ca pe unul petrecut în lumea exterioară, dar trăirea din timpul somnului a fost reală ca experiență subiectivă.
Amintește-ți un vis intens. Ce a rămas cel mai viu după trezire: o imagine, o emoție, o senzație corporală, un gând sau impresia că totul fusese real?
Aceste observații ne arată că visarea nu poate fi explicată printr-o singură regiune a creierului sau printr-un mecanism unic. Putem descrie mai bine condițiile în care apar visele și tiparele activității cerebrale care le însoțesc. Rămâne deschisă întrebarea referitoare la rolul lor.
De ce visăm? Ipoteze despre funcțiile visării
Nu există în prezent o explicație unică, acceptată de toți cercetătorii, despre motivul pentru care visăm. Unele teorii tratează visul ca pe un rezultat al activității cerebrale din timpul somnului. Altele propun că visarea ar putea participa la procese de memorie, reglare emoțională sau adaptare.
Aceste perspective trebuie înțelese ca ipoteze susținute în grade diferite de cercetări, nu ca adevăruri definitive despre fiecare vis.
Relația dintre vise și emoții
O direcție importantă privește relația dintre vise și emoții. Psihiatrul Ernest Hartmann a observat că visele pot deveni mai intense în perioade marcate de stres sau de evenimente cu o încărcătură afectivă mare. El a propus că visarea favorizează stabilirea unor legături între emoția dominantă a unei experiențe recente și amintiri mai vechi. Din această perspectivă, visul ar putea contribui la integrarea experienței într-un context personal mai larg.
Procesele de frică și reglarea afectivă
Ross Levin și Tore Nielsen au formulat un model în care coșmarurile și visele încărcate emoțional sunt legate de procesele de frică și de reglarea afectivă. Modelul lor sugerează că, în anumite condiții, visarea ar putea permite reactivarea și reorganizarea unor elemente emoționale.
Apariția unui vis dificil nu dovedește însă că tensiunea a fost deja diminuată sau că psihicul a rezolvat conflictul. Visul ne oferă cel mult un punct de plecare pentru a observa ce emoție este prezentă și cu ce experiențe ar putea avea legătură.
Teoria simulării amenințărilor
O altă explicație este teoria simulării amenințărilor, propusă de Antti Revonsuo. Potrivit acesteia, visele cu urmăriri, pericole sau încercări de salvare ar putea reactiva percepții și răspunsuri legate de amenințare.
Teoria atribuie acestei simulări o posibilă funcție adaptativă, formată în evoluția speciei. Ea nu explică toate visele și nu înseamnă că fiecare scenariu amenințător reprezintă un antrenament al creierului.
Visul și memoria
Memoria constituie o altă direcție de cercetare. Rolul somnului în consolidarea și reorganizarea informațiilor este bine susținut, însă rolul exact al visului în aceste procese rămâne mai greu de stabilit.
Unele vise includ fragmente din experiențe recente, combinate cu amintiri mai vechi, ceea ce sugerează o legătură între materialul oniric și activitatea de memorie din timpul somnului. Nu putem concluziona, totuși, că fiecare imagine corespunde unui proces precis de consolidare. Mai multe despre legătura dintre vise, memorie și emoții am scris AICI.
O privire deschisă asupra experienței onirice
Este posibil ca visarea să nu aibă o singură funcție. De asemenea, este posibil ca unele procese utile să aparțină somnului, iar visele să le însoțească fără să le producă. O poziție prudentă lasă deschise ambele variante.
Pentru explorarea personală, nu este necesar să alegem o teorie drept explicație universală. Este mai util să observăm ce conține visul, ce am trăit în el și ce legături recunoaștem cu propria experiență.
Vrei să-ți înțelegi mai bine lumea interioară?
Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi săptămânal articole fascinante despre psihologie, somn și funcționarea creierului, direct în căsuța ta de e-mail!